Ninsoarea, poleiul şi temperaturile cu minus, i-au ținut în priză pe angajații Direcției Județene de Transport Giurgiu! În ultimele zile, utilajele DJT au acționat cu material antiderapant pe drumurile județene, pentru a asigura condiții propice circulației rutiere

Utilajele Direcției Județene de Transport, din cadrul Consiliului Județean Giurgiu, au fost prezente în ultima perioadă pe drumurile din județ, având ca scop principal asigurarea condițiilor optime pentru siguranța participanților la trafic.

 

 

Au fost alocate resurse substanțiale pentru a întreține și a monitoriza drumurile județene, în vederea asigurării unui mediu sigur și eficient pentru toți participanții la trafic.

 

Eforturile de mentenanță și intervențiile prompte au fost menite să prevină orice incident, în condițiile în care, în ultimele zile, partea carosabilă prezenta pe unele drumuri județene gheață, preponderent în zonele de curbă, pantă şi rampă, punând în pericol siguranța conducătorilor auto, utilajele Direcției Județene de Transport acționând cu material antiderapant, acolo unde situația s-a impus.

 

 

„S-a acționat pentru prevenirea și îndepărtarea lunecușului pe drumurile județene DJ 503, DJ 503A, DJ 504, DJ 504A, DJ 505 şi DJ 507. În cadrul acțiunii, s-a utilizat o cantitate de aproximativ 60 de tone de material antiderapant. Din fericire, nu au fost incidente pe drumurile aflate în administrarea DJTADJCT Giurgiu pe perioada fenomenelor”, a declarat pentru Breaking News Giurgiu, Daniel Cărpuşor, directorul general al DJT Giurgiu.

 

Consiliul Județean Giurgiu rămâne angajat în promovarea unui mediu sigur pe șoselele județului și în îmbunătățirea continuă a infrastructurii rutiere, pentru a se asigura că toți cetățenii și toți conducătorii auto care tranzitează județul se pot deplasa în siguranță.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI