Accidentul s-a petrecut în jurul orei 23.18, la intersecția dintre bulevardul Nicolae Grigorescu cu strada Liviu Rebreanu, din Sectorul 3 al capitalei.
Din primele informații, este vorba despre două autovehicule implicate, o autospecială de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, aflată în misiune, cu semnalele optice și acustice în funcțiune și un alt autoturism.
“Până la acest moment, în urma accidentului rutier, polițista aflată în autospeciala de poliție (pe locul din dreapta față), a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. De asemenea, ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind zero”, a declarat agent principal Oana Pîrvan, purtător de cuvânt Brigada Rutieră.
Polițiştii efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație.