O casă a fost mistuită de flăcări, în această dimineață, în Giurgiu! Focul ar fi pornit de la un scurtcircuit şi risca să se extindă şi la casa învecinată

Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din municipiul Giurgiu, pe strada Nicolae Titulescu.

 

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere și o cisternă. Când au ajuns salvatorii incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 70 mp.

 

      Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, care a afectat acoperișul, mai multe încăperi și bunurile din interior. Salvatorii au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la casa învecinată.

 

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

 

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

– nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;

– nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ștecăr;

– nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici de putere mare din acelaşi prelungitor, concomitent;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI