Necazul s-a abătut asupra unei familii din localitatea Bolintin Vale, județul Giurgiu. Casa în care locuiau a fost distrusă într-un incendiu, izbucnit noaptea trecută.
Treziți din somn de flăcări şi mirosul înecăcios de fum, proprietarii au reușit să iasă la timp din casă și au sunat la 112. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD.
Când au ajuns pompierii, întreaga locuință era cuprinsă de flăcări, iar vâlvătaia se extinsese și la o anexă. Salvatorii au reuşit să pătrundă în interiorul anexei şi să salveze cei 9 cățeluşi pe care proprietarii îi adăpostiseră înăuntru.
Pentru că flăcările erau mult prea violente, proprietarii mu au mai reuşit să salveze nimic. În plină iarnă, bieții oameni au rămas doar cu hainele de pe ei…
Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza burlanului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.









