Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17:00, în extravilanul localității Prundu, județul Giurgiu.
„Din primele cercetări, a reieșit faptul că, o tânără, de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat decesul unei tinere, de 18 ani, care se afla în autoturism și rănirea tinerei care conducea autoturismul”, a transmis IPJ Giurgiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași și Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, trei SAJ și poliția.
Din păcate, tânăra de 18 ani care era pasageră a fost găsită fără funcții vitale. Conducătoarea auto, în vârstă de 18 ani, a fost preluată de SAJ și transportată la spital.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest în cazul tinerei de la volan a indicat valoare negativă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.









