Oprit în trafic de polițiştii de la IPJ Giurgiu, un şofer din municipiu a ieșit pozitiv la testarea cu aparatul Drugtest! Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevare de probe biologice

Incidentul s-a petrecut azi-noapte, în municipiul Giurgiu. Şoferul se deplasa pe bulevardul Mihai Viteazul, iar oamenii legii i-au făcut semnal de oprire. Polițiştii au decis să-l testeze pe bărbat cu aparatul Drugtest, iar rezultatul a fost pozitiv.

 

“La data de 28 septembrie a.c., ora 00.30, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban au oprit pentru control, un autoturism, care se deplasa pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Giurgiu, la volanul căruia se afla un bărbat, de 30 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

 

Acesta a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, cercetările fiind continuate de către polițiști”, se precizează în comunicatul emis de IPJ Giurgiu.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI