Mesaj din pastorala Părintelui Ambrozie, Episcopul Giurgiului, către toți credincioşii giurgiuveni.
„Iubiţii mei fraţi în Hristos Domnul,
Fiecare praznic este un moment în care veşnicia se descoperă, în care timpul este binecuvântat cu darul rugăciunii, al nevoinţei şi al bucuriei duhovniceşti.
Praznicul cel Mare al Naşterii Domnului este cel care ne aprinde tuturor candela vegherii, ne aduce cu sine vestea cea tainică a întrupării Cuvântului, care se face icoana Celui necuprins, pogorât în deplină smerenie în mijlocul umanităţii, ca pe aceasta s-o elibereze şi s-o îndumnezeiască. Dumnezeu se face om: iată începutul mântuirii noastre! Nu închipuire, ci om adevărat, fiind întru toate asemenea nouă (cf. Fil. 2: 11 – 12), în afară însă de păcat.
Naşterea omului încetează a mai fi cale către moarte, căci, prin naşterea lui Hristos din Fecioara Maria, se face poartă către viaţă, redobândind binecuvântarea cea dintâi, din grădina Raiului. De aceea ziua aceasta este luminată de atâta bucurie. În chipul cel văzut al lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, vedem pe Adam, după cum ne învaţă Sfântul Efrem Sirul, iar în chipul cel nevăzut întrezărim pe Tatăl, cel de o fiinţă cu Fiul.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre văd cu toţii în întruparea Domnului faptul cel mai de seamă al lucrării Sale mântuitoare. Astfel, Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos, prin întruparea Sa, a coborât cerul pe pământ, pentru a ne da putinţa ca şi noi să ne ridicăm la cer. Fiul lui Dumnezeu, cel veşnic, s-a făcut om, pentru a ne da putinţa ca şi noi, la rândul nostru, să devenim dumnezei după har. Iar Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa văd în întruparea Domnului înnoirea firii omeneşti şi ridicarea ei din adâncul păcatului pe înălţimile curăţiei şi ale sfinţeniei.
Aşadar, înţelegem că Dumnezeu vine către noi şi ne înveşmântează cu mantia iubirii sale şi rămâne de a pururi cu noi, ca unii care suntem purtători ai Chipului Său. Când ne rugăm, chipul dumnezeiesc sădit în fiinţa noastră străluceşte, iar rugăciunea în inima celui care crede devine izvor de linişte, pace şi viaţă.
De negrăit este taina fecioriei Preacuratei Maici, căci în ea, Eva îşi împlineşte porunca ascultării, iar naşterea devine pregustare a Împărăţiei Cerurilor. <Dumnezeu S-a făcut om şi cerul şi pământul s-au unit…pământul învăţa lauda cerului, iar cei din cer se bucurau de pacea de pe pământ şi de bunăvoirea dintre oameni>.
Al Vostru părinte duhovnicesc, de tot binele voitor şi pururea către Domnul fierbinte rugător, Ambrozie Episcopul Giurgiului”.









