Mesaj din pastorala Părintelui Ambrozie, Episcopul Giurgiului, către toți credincioşii giurgiuveni.
Dreptmăritori creştini,
In tot acest tumult, Biserica se străduieşte să şi desfăşoare misiunea. Anul 2023 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice” şi „Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti (psalţi)” în Patriarhia Română, conştienţi fiind toţi de faptul că, alături de copii, bătrânii sunt persoanele cele mai vulnerabile în această societate atât de grăbită. Ei au nevoie nu doar de îngrijirea, ci şi de atenţia şi dragostea noastră.
Nu trebuie să uităm că bătrâneţea poate fi cununa vieţii trăită în bună cuviinţă şi credinţă. Ea este vârsta înţelepciunii şi a povăţuirii, este vârsta bucuriei de a-ţi vedea copiii şi nepoţii crescând. Este vârsta strângerii roadelor duhovniceşti, vârsta pildelor de viaţă a poveţelor înţelepte. Să nu lăsăm aceste roade să fie întinate de slăbiciune şi de boală, de neputinţă şi, mai ales, de uitarea celorlalţi.
Grija faţă de persoanele vârstnice trebuie să înceapă cu neuitarea lor. Doar astfel putem păstra lumina credinţei şi a dragostei, doar astfel putem învăţa din greşelile trecutului pentru a nu le repeta în prezentul acesta atât de nesigur.
De asemenea, tot în acest an, i-am sărbătorit pe imnografii şi cântăreţii bisericeşti, adevăraţi misionari, dedicaţi cu adevărat slujirii smerite şi propovăduirii dreptei credinţe. În popor, noi îi numim „dascăli”, pentru că, într-adevăr, aceasta le este menirea: să slujească prin cânt vestirea Evangheliei şi să-i călăuzească pe ceilalţi în rugăciune. Lor le datorăm, mai mult decât ne-am putea închipui astăzi. Câţi copii au învăţat, odinioară, slovele cărţii, alături de venerabilii dascăli, la stranele bisericilor? Câţi, oare, şi-au descoperit chemarea şi darul, cântând împreună cu aceştia troparele şi condacele, dar şi colindele pe care le iubim atât de mult? Noi datorăm stranei curăţia limbii române, poezia şi cânturile ce ne-au înălţat inimile. Lor le aducem în acest an prinos de cinstire, în semn de preţuire pentru truda de a ne sădi în suflet dragostea de Dumnezeu şi de dreapta învăţătură.
Al Vostru părinte duhovnicesc, de tot binele voitor şi pururea către Domnul fierbinte rugător, Ambrozie Episcopul Giurgiului”.









