Azi-noapte, la ora 02.19, pe strada Poștei, din localitatea Valea Dragului, județul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicat un utilaj agricol.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului tractorului, un tânăr, de 24 de ani, din comuna Valea Dragului, care a fost transportat la o unitate spitalicească din municipiul București, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul drager, care a indicat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat faptul că tânărul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul pe care îl conducea nu era înmatriculat.
Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat