Patru medici noi la Spitalul Județean de Urgență! Cadrele medicale şi-au început deja activitatea în Unitatea de Primiri Urgențe, una dintre cele mai importante structuri medicale ale județului!

Spitalul Județean Giurgiu a primit un impuls semnificativ în lupta zilnică pentru salvarea de vieți! Deși în ultimii ani s-a confruntat cu o provocare majoră – lipsa de personal sanitar superior specializat în medicina de urgență – începutul lunii martie aduce o rază de speranță: patru medici extrem de valoroși s-au alăturat echipei UPU, contribuind astfel la consolidarea semnificativă a activității medicale și la asigurarea continuității serviciilor de urgență.

 

Doctorul Neacșu Alexandru Cristian, medic rezident în anul V de medicină de urgență, care a promovat examenul pe post și care, de la începutul acestei luni, a început deja să participe la efectuarea gărzilor. După finalizarea rezidențiatului, anul viitor, doctorul Neacșu va ocupa postul în mod definitiv, reprezentând o resursă valoroasă pentru echipa medicală.

 

      Doctorița Zaroniu Nicolita Lorena, medic primar în medicină de familie cu competențe în medicina de urgență, s-a alăturat echipei după promovarea examenului pe post, aducând cu ea experiența și abilitățile necesare pentru a face față situațiilor critice.

 

La fel de importanți sunt și doctorii Tene Silvia, medic specialist în medicină de urgență, și doctorița Raiciu Roxana, medic primar în medicină de urgență. Ambii medici s-au integrat deja în echipa UPU, contribuind la întărirea capacității de răspuns a unității. Tinerii medici sunt caracterizați de o mare dedicare și empatie, iar venirea lor reprezintă un pas crucial în direcția rezolvării uneia dintre cele mai stringente probleme cu care spitalul s-a confruntat – asigurarea stabilității și continuității liniei de gardă.

 

      Pentru pacienții din județul Giurgiu, această veste aduce un plus de siguranță și încredere în sistemul medical local. Prezența acestor profesioniști bine pregătiți înseamnă timpi de răspuns mai buni, intervenții mai rapide și, nu în ultimul rând, îngrijiri medicale de înaltă calitate în momentele critice când acestea sunt cel mai mult necesare.

 

„Le urăm bun venit și le mulțumim pentru alegerea de a-și dedica abilitățile și pasiunea lor în slujba comunității din Giurgiu. Fiecare dintre ei reprezintă un pilon important în construcția unui sistem medical robust și eficient, în care sănătatea și viața pacienților sunt pe primul loc. Împreună, putem face mai mult pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru”, a transmis managerul SJU, Mihaela Rață.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI