Peste 13 milioane lei pentru modernizarea a 4,4 km din DJ 401B, între Herăști și DN4! Consiliul Județean Giurgiu pregătește un șantier amplu pe legătura dintre Budesti și Herăști

Consiliul Județean Giurgiu a finalizat indicatorii tehnico-economici pentru un proiect major de infrastructură: modernizarea drumului județean DJ 401B, pe tronsonul Herăști – DN4, de la km 0+000 până la km 4+431. Investiția are ca scop creșterea siguranței, a fluenței traficului și a accesului locuitorilor din zonă la servicii și la rețeaua rutieră principală.

 

Potrivit documentației, valoarea totală a investiției se ridică la 13.035.322,34 lei cu TVA, din care 11.231.759,13 lei cu TVA reprezintă capitolul Construcții Montaj, C+M.

 

Proiectul vizează un sector cu o lungime de 4,431 km și o suprafață totală a lucrărilor de aproximativ 6,5 hectare.

 

DJ 401B este situat pe teritoriul județului Giurgiu, atât în intravilanul, cât și în extravilanul UAT Herăști, și parțial pe UAT Budești din județul Călărași. Din punct de vedere cadastral, drumul este intabulat ca domeniu public al Județului Giurgiu.

 

DJ 401B asigură legătura directă între DN4, la Budești, și DJ401, la Herăști. Astfel, șoferii care vin dinspre București sau Oltenița pe DN4 pot ajunge rapid către localitățile Herăști, Valea Dragului și Hotarele.

 

Pe cei 4,4 km sunt prevăzute trei intersecții principale la nivel:

– km 0+000: intersecție în ”T” cu DN4, către București sau Oltenița

– km 4+134: intersecție în ”T” cu DC84, către Miloșești

– km 4+431: intersecție în ”T” către Valea Dragului sau Hotarele

 

Un element important al proiectului este păstrarea tuturor accesurilor existente către obiectivele sociale și economice situate de o parte și de alta a drumului.

 

Soluția adoptată pentru partea carosabilă prevede un sistem rutier nou, rigid și durabil. Pe întreaga suprafață se va realiza frezare de 3 cm, după care se va aplica un geocompozit cu rezistență de 50×50 KN/m pentru a preveni apariția fisurilor.

 

Structura drumului va avea:

1. Strat de uzură: 5 cm MAS 16, conform SREN 13108;

2. Strat de binder: 7+3 cm BAD 22,4, conform SREN 13108.

 

Sub acestea rămân straturile asfaltice existente, de 12-17 cm după frezare, și 30-35 cm sistem rutier existent din material granular și piatră de râu.

 

Pentru pietoni, proiectul include trotuare noi cu structură pe trei straturi: 4 cm beton asfaltic BA 16, 10 cm beton de ciment C 16/20 și 10 cm fundație din balast.

 

Alte lucrări cuprinse în proiect: reconfigurarea elementelor geometrice la intersecții pentru a crește capacitatea de circulație, realizarea de rigole carosabile, șanțuri și podețe noi pentru evacuarea apelor pluviale, plus lucrări complete de siguranța circulației prin semnalizare orizontală și verticală.

 

Modernizarea DJ 401B se înscrie în programul Consiliului Județean Giurgiu de echilibrare a dezvoltării economice și sociale la nivelul tuturor UAT-urilor.

 

Obiectivele declarate ale investiției sunt: asigurarea unui trafic auto fluent, sigur și confortabil pe drumul județean, garantarea egalității de acces pentru locuitorii din Herăști și zona limitrofă, îmbunătățirea condițiilor de viață prin mobilitate sporită și creșterea competitivității economiei regionale printr-o infrastructură de transport adecvată.

 

Drumul deservește direct comunități din două județe, Giurgiu și Călărași, și face legătura cu DN4, unul dintre principalele coridoare rutiere către Capitală și sud-estul țării. După modernizare, tronsonul ar trebui să reducă timpii de deplasare și să scadă uzura autovehiculelor cauzată de starea actuală a carosabilului.

 

Următorul pas pentru autorități este lansarea procedurii de achiziție pentru execuția lucrărilor, în baza valorilor aprobate prin documentația tehnico-economică.

 

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI