Încă de la primele ore ale dimineţii, piața volantă organizată de Direcția Agricolă Județeană Giurgiu, a fost luată cu asalt de sute de giurgiuveni dornici să consume produse autohtone, cu gust românesc.
Cum vara și toamna sunt printre cele mai bogate anotimpuri în diversitatea fructelor și legumelor, era musai ca giurgiuvenii să profite de această perioadă și şi-au umplut sacoşile cu o multitudine de culori, parfumuri și savori, alegând produsele locale.
Producătorii locali au venit cu ce au avut mai bun şi mai proaspăt, iar giurgiuvenii au avut ocazia să cumpere fructe, legume, gemuri, bulion, miere sau țuică, de la producătorii din județul Giurgiu. Vorbim de producători locali, veniți din comunele Găujani, Colibaşi, Oinacu, Malu, Slobozia, Adunaţii Copăceni şi Stăneşti.
Pieţele volante organizate de Direcția Agricolă Județeană reprezintă o soluţie pentru cea mai mare problemă a agricultorilor mici: lipsa unui loc unde să-şi vândă produsele. De altfel, pieţele volante sunt preferatele producătorilor şi, după cum se vede la standuri, şi ale cumpărătorilor. Mii de giurgiuveni preferă să se aprovizioneze de la târgurile temporare, în detrimentul pieţelor tradiţionale.
Din păcate, piețele tradiționale sunt pline de comercianţi ce cumpără en-gros şi vând la un preţ mai atractiv. O altă problemă a pieţelor este că producătorii plătesc o taxă de masă anuală şi trebuie să fie acolo tot timpul anului, indiferent că au sau nu ce să vândă. În plus, dacă fermierul stă în fiecare zi în piaţă, cine lucrează pământul? De aceea târgurile periodice sunt mai potrivite, iar giurgiuvenii au învățat să le aprecieze şi să dea o mână de ajutor producătorilor locali.
La doar câteva ore de la deschiderea pieței volante, mulți dintre producători îşi vânduseră deja marfa şi au plecat acasă mulțumiți.
„Având în vedere necesitatea de a veni în sprijinul giurgiuvenilor și al producătorilor locali. am decis în colaborare cu Primăria Giurgiu şi Piața Centrală Giurgiu, să organizăm această piață volantă. A fost un real succes, din care au avut de câştigat nu doar producătorii locali, ci şi giurgiuvenii, care s-au aprovizionat cu legume şi fructe proaspete şi gustoase.
Ne dorim ca toți giurgiuvenii să poată achiziționa produse proaspete și de calitate, iar pentru producători, care se află într-o perioadă de activitate intensificată, să le oferim oportunitatea de a-şi vinde produsele pentru care muncesc în fiecare zi”, ne-a declarat Olea Andreea, director executiv adjunct al DAJ Giurgiu.














