O intervenție cu grad ridicat de risc s-a încheiat fără victime după ce polițiștii din Bucureşti au imobilizat un bărbat care amenința cu două obiecte tăietoare-înțepătoare și refuza să se supună somațiilor legale.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 07:00, în Sectorul 2, într-un parc aflat lângă o școală gimnazială. Polițiștii sosiți la fața locului au identificat un tânăr de 22 de ani care ținea două cuțite. Conform procedurii, i s-a cerut de mai multe ori să renunțe la ele, dar tânărul nu a dat curs solicitărilor și a rămas într-o atitudine agresivă.
Secvențele video apărute ulterior în spațiul public au generat speculații legate de mânuirea armelor de serviciu, însă imaginile contrazic aceste informații, arată reprezentanții Poliției.
Potrivit comunicatului transmis de autorități, totul s-a petrecut într-un context operativ extrem de dinamic. Bărbatul manifesta un comportament violent și se îndrepta amenințător către echipajele de poliție, ignorând în mod repetat somaţiile și solicitările de a renunța la armele albe pe care le avea asupra sa.
Poliția Caputalei precizează că, pe toată durata intervenției, armele din dotarea polițiștilor s-au aflat exclusiv în posesia acestora. Nu a existat niciun moment în care o armă de serviciu să fie pierdută, abandonată sau să ajungă în afara controlului polițistului care o purta. Informațiile vehiculate online potrivit cărora polițiștii și-ar fi scăpat armele sunt infirmate de înregistrările video.
Într-o secvență video se observă cum unul dintre cuţitele folosite de agresor cade pe sol. Pentru a elimina riscul ca acesta să îl recupereze și pentru siguranța persoanelor din zonă, un polițist îndepărtează cuțitul cu piciorul. Imediat după aceea, același polițist își introduce arma de serviciu în port-armă. Astfel, obiectul vizibil pe carosabil este cuțitul agresorului, nu pistolul polițistului.
O altă secvență surprinde momentul în care, din dinamica intervenției, unui polițist îi cade din dotare sprayul iritant-lacrimogen. Acesta este ridicat de la sol în câteva secunde. Pe tot parcursul acțiunii, arma de serviciu a polițistului rămâne vizibilă și asigurată la port-armă.
Poliția subliniază că intervenția s-a desfășurat într-o situație cu risc ridicat, generată exclusiv de comportamentul agresiv al bărbatului înarmat. Acesta reprezenta o amenințare directă atât pentru cetățenii aflați în proximitate, cât și pentru polițiștii care încercau să îl neutralizeze.
„Acțiunile echipajelor au urmărit în permanență protejarea vieții și integrității persoanelor implicate, precum și înlăturarea stării de pericol”, se arată în comunicat.
Datorită intervenției rapide, ferme și profesioniste, polițiștii Capitalei au reușit trei obiective simultan: salvarea victimei atacate de bărbat, imobilizarea agresorului și gestionarea eficientă a unei situații care putea degenera în consecințe deosebit de grave.
Toate manevrele s-au realizat cu respectarea strictă a prevederilor legale și a procedurilor specifice de intervenție în cazul persoanelor înarmate cu arme albe.
Reprezentanții Poliției transmit că imaginile apărute public trebuie analizate în contextul complet al dinamicii evenimentului, pentru a evita interpretări eronate care pot afecta percepția asupra muncii operative desfășurate de forțele de ordine.









