Pompierii giurgiuveni rămân la datorie, iar în ultimele ore, aceștia au intervenit pentru stingerea a trei incendii, pe raza județului Giurgiu.
În localitatea Varlaam, din comuna Adunații Copăceni, salvatorii au intervenit pentru a stinge incendiul izbucnit la o cultură de grâu, pe o suprafață de aproximativ un hectar. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Stației Colibași, cu două autospeciale de stingere. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza fumatului în locuri neprotejate corespunzător;
Şi în localitatea Cartojani, din comuna Roata de Jos, au fost solicitați pompierii. Acolo au ars mase plastice și lemnoase, într-o anexă, pe o suprafață de circa 40 mp. La caz au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit;
În localitatea Mihai Vodă, din Bolintin Deal, a ars o cultură de grâu, pe o suprafață de aproximativ 1,5 hectare. La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza focului în aer liber lăsat nesupravegheat.
Salvatorii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.









