Refuz de mită la Poliția de Frontieră Giurgiu! Un cetățean turc a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de dare de mită, după ce acesta a încercat să mituiască un polițist de frontieră pentru a putea trece frontiera împreună cu 3 migranți

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unui cetățean turc, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

 

Potrivit anchetatorilor, la data de 28 septembrie, cetățeanul turc, conducător al unui autocamion care se deplasa pe ruta Turcia-România, a fost oprit în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu. În interiorul tirului, polițiştii de frontieră au descoperit 3 arabi, fără documente legale de călătorie, ascunşi în rezervorul de carburant al autocamionului, într-un loc special amenajat.

 

Pentru a nu se dispune măsurile legale de constatare a infracțiunii de trafic de migranți, conducătorul auto i-a oferit inițial suma de 600 de euro unuia dintre agenții poliției de frontieră și, ulterior, i-a oferit acestuia suma de 480 de euro.

 

Întreaga activitate a fost înregistrată cu dispozitivul body-cam din dotare. Polițistul de frontieră a refuzat mita și a sesizat ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, care au procedat la constatarea în flagrant a infracțiunii de corupție.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI