Surprinzător sau nu, anul acesta am crescut nu numai prin examenul de Evaluare Națională, ci şi prin cel de la Bacalaureat. Este adevărat, BAC-ul nu a crescut spectaculos în rezultate, față de anul trecut, dar a crescut şi asta contează cel mai mult.
Unii cârcotaşi, la vederea rezultatelor, au încercat să inducă giurgiuvenii în eroare, împroşcând cu noroi în omul prin a cărui strategie aplicată de la începutul mandatului a adus “schimbarea” în bine, inspectorul general Ion Ghimpețeanu. Doar cadrele didactice pot sta mărturie şi poate şi părinții care au observat treptat schimbarea şi au cules roadele după luni de muncă neîntreruptă. Rezultatele de astăzi, stau mărturie că elevii giurgiuveni se îndreptă spre bine. Prin muncă şi dedicație, dar şi o bună “strategie”, sunt şanse foarte mari ca în doar câțiva ani să ne putem mândri cu rezultate demne de podium.
Faptul că am “spart gheața” anul acesta, obținând un procent mai bun ca anii trecuți, determină cadrele didactice să îşi dorească mai mult pentru elevii lor. Nu ne putem aştepta la minuni peste noapte, în condițiile în care ani buni ne-am aflat în coada clasamentului. Cine crede că în învățământ se pot întâmpla minuni peste noapte, se înşeală! Gândeşte ca un amator! Totul se face treptat.
Ministerul Educației a publicat astăzi, rezultatele finale după contestatii obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2023. Rata de promovabilitate la nivelul județului Giurgiu (serie curenta), este de 68,6%, în creștere cu 3,19 % față de promovabilitatea înainte de contestații și cu 9,54% față de anul școlar anterior, când procentul a fost de 59,06%.
Pe transe de medii situația se prezintă astfel:
– medii 6 – 6,99 – 219 candidați
– medii 7 – 7,99 -197 candidați
– medii 8 – 8,99 -193 candidați
medii 9- 9,99 – 63 candidați.
Ce înseamnă acest lucru? Prin rezultatele obținute, județul Giurgiu înregistrează o usoară crestere de promovabilitate, fiind primul an când nu ne mai clasăm pe ultimele locuri din țară. Anul acesta am depăşit județe mult mai importante şi cu aşteptări mult mai mari: Călăraşi, Teleorman, Harghita şi Ilfov.
Domnul Ghimpețeanu, inspectorul general, ne-a vorbit despre rezultatele de la Bacalaureatul de anul acesta:
“Am înregistrat o ușoară creștere procentuală, pe care o aşteptam! 2023 este primul an în care județul Giurgiu nu se mai clasează pe ultimele locuri din țară. Mi se pare cel puțin bizar că după un an de la preluarea mandatului de inspector general al IȘJ, toată lumea aștepta un salt spectaculos în clasamentul pe județe.
La Bacalaureat, rezultatele de până acum aveau la Giurgiu un procent de 35, maxim 40% promovabilitate. Asta se întâmpla în anii anteriori… De 30 de ani, la Giurgiu nu am avut procentele obținute ca anul acesta! Noi nu ne orientăm după clasament, ci după creșterea obținută.
Anul acesta poate fi considerat momentul zero de la care am plecat. Într-un singur an ce așteptări am putea să avem? Nimeni nu poate face minuni, mai ales în Educație, acolo unde este vorba de oameni, de caractere în formare, de voința fiecăruia, de dorința de autodepășire, pe care le ai ori nu le ai. Nu pot fi însușite la orele de curs.
Giurgiuvenii trebuie să înțeleagă că minunile nu se fac peste noapte decât în filme și în povești. Ce este cert din analizele și constatările noastre este faptul că am înregistrat o ușoară creștere, față de anul trecut când procentul a fost de 61,7%. Acest lucru înseamnă că totuși am reușit să obținem un plus de calitate, vizibilă, la această dată.”