Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România și Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor din Bulgaria se află în plin proces de pregătire a unui proiect comun pentru un studiu de fezabilitate la noul pod. Cele două instituții au în vedere inclusiv semnarea unei Scrisori de angajament comun de către cei doi miniștri de resort, pentru a putea implementa ulterioar activitățile planificate în sfera studiului de fezabilitate, în cazul în care proiectul va fi aprobat pentru finanțare.
“Procedura de accesare a fondurilor europene a fost declanșată prin depunerea unui proiect comun pentru un studiu preliminar de proiectare. Al doilea pod peste Dunăre dintre Giurgiu și Ruse va fi atât rutier, cât și feroviar.
Proiectul este prioritar iar România și Bulgaria vor lucra împreună pentru realizarea acestuia, au transmis cele două țări Comisiei Europene.
Realizarea acestui pod a constituit subiectul mai multor întrevederi cu comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, la care au participat colegii mei din PNL”, a declarat Maria Gabriela Horga, deputat PNL Giurgiu.
Proiectul noului pod Giurgiu – Ruse ar urma să fie finanțat din fondurile Uniunii Europene, iar podul Giurgiu – Ruse 2 va trece prin sudul oraşului Giurgiu.
“În aprilie anul trecut, premierii Nicolae Ciucă și Kiril Petkov, au analizat și acest proiect, în cadrul unei întrevederi la care a participat și Adina Vălean.
În toamna anului trecut, președintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, s-a întâlnit cu Adina Vălean, unul dintre subiectele analizate fiind accesarea de fonduri UE pentru cel de-al doilea pod între Giurgiu și Ruse.
De asemenea, subiectul a fost discutat într-o întrevedere între Adina Vălean și Toma Petcu, senator PNL de Giurgiu, președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României”, a mai precizat deputatul liberal Gabriela Horga.
Actualul pod peste Dunăre Giurgiu – Ruse, cunoscut şi ca Podul Prieteniei, a fost inaugurat în anul 1954, iar ultima reparație a fost făcută in luna iunie a anului trecut.