Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a făcut un pas decisiv pentru unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din sudul României. La sfârșitul săptămânii trecute, CNIR a anunțat că au fost stabilite șapte variante de traseu pentru drumul de mare viteză București – Giurgiu, primul drum de mare viteză care se va proiecta la frontiera României cu Bulgaria.
Anunțul vine la doar trei luni după ce, în iunie, compania anunța că în analiza multicriterială se aflau nu mai puțin de 16 alternative de traseu. Selecția de la 16 la 7 variante arată că studiul de fezabilitate intră într-o fază critică de triere tehnică, economică și de mediu.
„Șapte variante de traseu sunt în analiză pentru Autostrada București – Giurgiu, primul drum de mare viteză care se proiectează la frontiera României cu Bulgaria. Proiectantul acestui drum strategic a transmis Companiei Naționale de Investiții Rutiere variantele de traseu, fiind asigurată conexiunea cu Podul Giurgiu – Ruse 2 și autostrada Ruse-Veliko Tarnovo, care se construiește la sudul Dunării”, a transmis CNIR.
Potrivit CNIR, elementul cheie care a fost deja bătut în cuie pentru toate cele șapte variante este punctul final al traseului. Acesta a fost corelat direct cu proiectele din Bulgaria: viitorul Pod Giurgiu – Ruse 2 și Autostrada Ruse – Veliko Târnovo, aflată deja în construcție la sud de Dunăre.
Practic, viitorul drum rapid nu va mai duce traficul greu în centrul municipiului Giurgiu și pe vechiul pod de la Giurgiu-Ruse, ci va crea un coridor complet nou, la standarde europene.
Pentru o integrare completă în rețeaua de mare viteză a Capitalei, toate variantele prevăd conexiuni directe cu:
– A1 București – Pitești;
– A0 – Autostrada de Centură a Bucureștiului;
– A2 – Autostrada Soarelui;
– viitoarea A6 București – Alexandria.
Oficialii CNIR subliniază că proiectul va asigura „conexiuni moderne cu autostrăzile care pornesc din București; transport la standarde europene între Capitală și Mun. Giurgiu/PTF Giurgiu – Ruse; mai multă siguranță în trafic și reducerea poluării”.
În prezent, DN5 București – Giurgiu este unul dintre cele mai aglomerate și periculoase drumuri naționale din țară, cu un trafic de tranzit uriaș format din TIR-uri care fac legătura între Europa Centrală și Grecia/Turcia. O autostradă sau un drum expres ar descărca complet această rută.
Proiectantul a intrat acum în etapa Analizei Multi-Criteriale de Traseu 1 (AMC1). În această etapă, fiecare dintre cele 7 variante rămase este punctată după trei piloni principali:
1. Condițiile de teren – geotehnică, hidrologie, necesitatea de viaducte sau tuneluri.
2. Legăturile de trafic asigurate – eficiența conectării cu A0, A1, A2 și nodurile urbane.
3. Criterii tehnice, economice și de mediu – costul estimat de construcție, timpul de parcurs câștigat, impactul asupra ariilor protejate și exproprierile necesare.
În urma AMC1, CNIR va selecta doar două variante, cele cu cel mai mare punctaj, care vor intra în etapa finală și mult mai detaliată, AMC2. Acolo se va stabili traseul câștigător.
Reamintim că în iunie, CNIR explica exact acest mecanism: „Proiectantul drumului de mare viteză București – Giurgiu analizează în etapa analizei multicriteriale (AMC1) 16 alternative de traseu, pentru a stabili costul, timpul de parcurs și impactul asupra mediului în cazul fiecărei alternative”.
Contractul pentru Studiul de Fezabilitate al drumului de mare viteză București – Giurgiu a fost semnat în decembrie 2025 cu Asocierea Activ Proiectare Infrastructură S.R.L. (lider) – Emay Uluslararasi Muhendislik ve Musavirlik Anonim Sirketi – o asociere româno-turcă cu experiență vastă în proiecte de infrastructură mare.
Valoare contractului este de 33 milioane lei, iar durată totală de 18 luni, din care 16 luni pentru realizarea propriu-zisă a studiului de fezabilitate și 2 luni pentru asistență tehnică necesară pregătirii documentației pentru licitația de proiectare și execuție. Sursa de finanțare este realizată prin Programul Transport 2021-2027 și fonduri de la Bugetul de Stat.
Dacă graficul va fi respectat, studiul de fezabilitate ar trebui finalizat în prima jumătate a anului 2027, urmând ca apoi să fie lansată licitația pentru proiectare și execuție.
Autostrada București – Giurgiu nu este doar un drum județean la scară mai mare. Este prima verigă din coridorul european care va lega Marea Baltică de Marea Egee, prin România și Bulgaria.
Pentru România, finalizarea lui împreună cu Podul 2 Giurgiu – Ruse ar însemna: eliminarea blocajelor de la PTF Giurgiu, unde cozile de TIR-uri ajung frecvent la 10-15 kilometri; atragerea traficului de tranzit care acum ocolește România prin Serbia; dezvoltarea economică a județului Giurgiu, unul dintre cele mai puțin dezvoltate din zona de sud şi respectarea angajamentelor față de Comisia Europeană privind interconectarea rețelelor TEN-T.
Urmează luni decisive. După ce CNIR va anunța cele două finaliste din AMC2, va începe dezbaterea publică reală, cu trasee puse pe hartă și cu impactul direct asupra localităților din Giurgiu și Ilfov.









