Sărbătoare cu cruce roşie, astăzi! Creştinii îi pomenesc pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Sfinții Trei Ierarhi sunt cinstiți împreună pe 30 Ianuarie, zi înscrisă cu roşu în calendar. Cei trei sfinți nu sunt prăznuiți doar împreună, ci şi separat. Pe 1 Ianuarie Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Vasile cel Mare, pe 25 Ianuarie pe Sfântul Grigorie Teologul, iar pe 13 Noiembrie şi 27 Ianuarie pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

 

Sfinții Trei Ierarhi au trăit în secolul al IV-lea şi au luptat împotriva ereziilor vremii. Spre sfârşitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legată de cei trei ierarhi, iar oamenii se întrebau care este mai mare. Câțiva ani mai târziu, cei trei sfinți au început să i se arate episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. În anul 1084, într-o vedenie, episcopului i-au apărut cei trei sfinți împreună.

 

Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat au fost următoarele:

 

“Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învățat. Nu este între noi unul întai şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, porunceste, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră, cât am fost în viață şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la cate trei într-o singură zi, şi înştiințează cu aceasta pe creştini, ca noi în fața lui Dumnezeu, una suntem.”

 

În urma acestui vis, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 Ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi, stingându-se astfel şii disputele din capitală. Pentru a recunoaşte valoarea teologică a Sfinților Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.

 

Sfinţii Trei Ierarhi au trăit cam în aceeaşi vreme, adică în veacul al patrulea, şi toţi trei au adus Ortodoxiei chezăşia şi strălucirea sfinţeniei unor oameni cu înaltă ştiinţă de carte, cunoscând ei atât adâncurile învăţăturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, moştenite de la Sfinţii Apostoli, cât şi preţuind, ceea ce era bun în ştiinţa şi filosofia vremii lor.

 

Sfântul Vasile cel Mare

 

Sfântul Vasile cel Mare a fost păstor al mirenilor, dar şi mare îndrumător al călugărilor. Cele mai vestite cuvântări ale lui, din amvon, sunt tâlcuirile la Cartea Facerii şi tâlcuirile la Cartea Psalmilor. Cât priveşte rânduielile date de el călugărilor, acum 16 veacuri, ele dăinuiesc şi astăzi. Vrednic de însemnat este locul pe care Sfântul Vasile îl dă muncii, alături de rugăciune, în viaţa călugărilor. El uneşte cuvântul cu fapta, chemând pe cei bogaţi să sprijine aşezămintele creştine întemeiate de el pentru ajutorarea săracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi şi neputincioşi din cetate. Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur au lăsat bisericii cele două Liturghii care le poartă numele şi care se săvârşesc în Biserica Ortodoxă până astăzi.

 

Sfântul Grigorie Teologul

 

Un orator înnăscut, poet şi mare teolog, Sfântul Grigorie şi-a câştigat renumele de „Cuvântătorul de Dumnezeu”, adică „Teologul”, tălmăcind pe înţelesul oamenilor din timpul său, taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care căzuse atât de mult în rătăcirea lui Arie, încât nu mai rămăsese în ea decât o singură biserică ortodoxă, biserica Învierii, după cinci ani de cuvântări în această biserică, starea lucrurilor s-a răsturnat şi în toată capitala nu mai era decât o singură biserică a adepţilor lui Arie, toate celelalte redevenind ortodoxe. Pentru aceasta a şi fost ales arhiepiscop al Constantinopolului. Puţini teologi au ajuns la înălţimea şi la adâncimea teologiei lui. Cele mai vestite dintre cuvântările lui sunt Cele cinci Cuvântări Teologice, ţinute de el în biserica Învierii din Constantinopol.

 

Sfântul Ioan Gură de Aur

 

În ceea ce priveşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur, acesta a folosit amvonul mai ales pentru învăţarea mirenilor, chemându-i pe toţi, de la cei mai smeriţi, până la cei mai semeţi, la pocăinţă şi la milostenie, îmbărbătându-i şi dojenindu-i, dând ca pildă viaţa sa de nevoinţă, dar şi de dârză bărbăţie. A fost socotit cel mai iscusit predicator pe care l-a avut Biserica. Drept mărturie a cuvântărilor lui, el a lăsat Bisericii Tâlcuirea Evangheliei după Matei şi Tâlcuirea celor 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel. Tâlcuirile lui sunt o adevărată Evanghelie practică.

 

În cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei (1634-1653) a înălţat minunata biserică din Iaşi, care a uimit multă lume prin frumuseţea podoabelor ei.

 

Troparul Sfinților Trei Ierarhi

 

Pe aceşti trei luminatori mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieştilor învățături, pe râurile înțelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată fāptura cu apele cunoştinței de Dumnezeu, pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toți cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi

 

Tot în această zi, Mineiul mai menționează pomenirea următorilor:

* Sfinții Mucenici pomeniți împreună cu Sf. Mc Ipolit, papă al Romei: Censurin, Avras, ce-i zicea şi Hrisi, Filicos, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermi, Mavru, Evsevie, Rustic, Monagrie, Amandin, Olimpie, Chiprie. Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhilai diaconul, Chirin episcopul şi Savain;

* Sfântului Mucenic Teofil cel Nou, senator și general la Constantinopol care a fost abandonat în luptă de alți doi generali care îl pizmuiau și a fost astfel prins și martirizat de sarazini;

* Sfântul Nou Mucenic Teodor, care a mărturisit la Mitilini în 1784 și prin sugrumare s-a săvârşit.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI