Astăzi, se citește acatistul închinat acestei sfinte sărbători. Acoperământul Maicii Domnului este sărbătorit atât de ortodocși, cât și de greco-catolici: “Bucură-te, bucuria noastră, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!”
Maica Domnului s-a rugat pentru ca orașul să fie protejat, iar atunci s-a auzit rugăciunea ei către Mântuitor: „Împărate ceresc, primește pe tot omul ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Și acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfințește și proslăvește pe cei ce Te proslăvesc pe Tine și rugăciunile celor care cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; și făgăduințele lor le primește și din toate nevoile și răutățile îi izbăvește”.
Despre Sfântul Acoperământ s-a scris doar în apocrifele: “Cuvântul Sfântului Ioan Teologul despre adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” (aprox. secolul al IV-lea), “Urcarea la cer a Maicii Domnului” (secolul al IV-lea) şi “Adormirea Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi în veci Fecioara Maria” (secolul al VII-lea); aceasta din urmă a fost scrisă de Ioan, Arhiepiscop al Tesalonicului.
Prima atestare documentară a sarbătorii închinate Sfântului Acoperământ datează din secolul al V-lea. Atunci, împărăteasa Pulheria, soția lui Marcian (450-457), ar fi cerut Patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului, în timpul celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon (451), să îi trimită moaştele Maicii Domnului pentru a le aşeza în Biserica Panaghia (a Preasfintei) din Vlaherne, ctitoria sa. Atunci, Patriarhul Iuvenalie i-a răspuns că în mormântul Maicii Domnului au fost găsite doar brâul şi acoperământul său, deoarece Maica Domnului a fost ridicată cu trupul la cer. Cele douā relicve, potrivit dorinței împărătesei, au fost aduse în capitală; brâul a fost aşezat la Chalcoprateia (poarta de bronz), iar acoperământul la Biserica Panaghia din cartierul Vlaherne. Prin mijlocirea Maicii Domnului, ele au devenit palladium, protectoarele capitalei, în special în timpul invaziilor avarilor (626), perşilor (677), arabilor (717), ruşilor (860), dar şi în alte împrejurări.
Minunea cu acoperământul Maicii Domnului s-a petrecut în timpul împăratului Leon cel Înțelept (886-912). Se spune că pe 1 Octombrie, în anul 911, în timpul unei privegheri în Biserica Panaghia din Vlaherne, pe la ora 4 dimineața, Sfântul Andrei şi ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului intrând în biserică, fiind însoțită de Sfinții Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul, precum şi de alți sfinți. Ajunsă în mijlocul bisericii, ea a îngenuncheat şi a început să se roage atât de intens, încât lacrimile îi scăldau fața. După ce s-a ridicat de la rugăciune, şi-a scos acoperământul pe care l-a ridicat deasupra capului ei, aṣ̌a încât să-i acopere pe toți cei prezenți în biserică.
Cinstirea Sfântului Acoperământ s-a dezvoltat mai mult în Biserica Ortodoxă Rusă, în secolul al XII-lea, iar de atunci s-a extins în aproape toate Bisericile Ortodoxe.
Primele biserici închinate prăznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului s-au construit în Rusia. Una dintre cele mai cunoscute, pentru arhitectura sa, este catedrala Acoperământului — Pocrov — de la Nerl, construită în 1165 de prințul Andrei Bogoliubov, devenit sfânt. De altfel, în jurul anului 1164, la propunerea lui, sărbătoarea a fost trecută în calendar.
Nici ţara noastră nu duce lipsă de biserici şi mânăstiri, de spitale şi azile, orfelinate şi centre de plasament care sunt puse sub protecția Acoperământului Maicii Domnului. Dintre ele, cele mai cunoscute sunt Schitul Pocrov (Mânăstirea Neamţ) şi bisericile din spitale, cum este cea de la Spitalul de Recuperare din Iaşi.
Acatistele, paraclisele şi rugăciunile adresate Maicii Domnului ocupă un loc central în viața Bisericii şi a credincioşilor; dintre acestea face parte şi Acatistul Acoperământului Maicii Domnului.
