Accidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp, chiar în rondul de la Spitalul Județean.
Ce s-a întâmplat cu exactitate, nimeni nu îşi poate explica. Cert este că biciclistul a fost lovit de şoferul unui autoturism şi proiectat pe partea carosabilă.
La fața locului au ajuns polițiştii de la Biroul Rutier şi un echipaj SMURD. Victima a fost preluată de paramedicii SMURD şi transportată la spital pentru investigații medicale.
Pentru că vorbim de accident cu victimă, urmează cercetarea la fața locului. Pe baza ei, oamenii legii vor putea stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.