După ore bune de audieri, la sediul DIICOT Giurgiu, procurorii au dispus, în această seară, reținerea pentru 24 de ore a lui Silviu Cazacu, primarul comunei Izvoarele, din judeţul Giurgiu.
Capetele de acuzare din dosarul deschis de DIICOT sunt extrem de grave: pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor și influențarea declarațiilor. De altfel, săptămâna trecută pe numele lui Silviu Cazacu fusese emis un ordin de protecție valabil 6 luni de zile, după ce bărbatul ar fi trimis poze indecente unei minore de 13 ani.
„În urma activităților desfășurate, la data de 19 ianuarie 2026, de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Giurgiu, a fost dispusă reținerea unui bărbat, de 46 de ani, cercetat pentru pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor și influențarea declarațiilor.
Din probele administrate a reieșit faptul că, în perioada august-septembrie 2025, acesta ar fi solicitat, în cadrul unei conversații on-line, unei victime minore (13 ani) să producă și să-i transmită, prin intermediul unei rețelei sociale, imagini în ipostaze sexuale explicite.
Cu aceeași ocazie, bărbatul ar fi trimis persoanei vătămate un material pornografic.
De asemenea, în luna ianuarie 2026, acesta, împreună cu o altă persoană, ar fi încercat să determine (prin corupere) părinții minorei să nu sesizeze organele de urmărire penală/instanța civilă, să îşi retragă/să nu dea declarații într-o cauză penală/civilă, oferindu-le acestora în schimb un teren agricol”, a precizat IPJ Giurgiu, în urmă cu puțin timp.
Edilul va ajunge mâine în fața instanței de judecată cu măsuri procedurale.
Vineri seară, Silviu Cazacu a anunțat live pe facebook-ul personal, că s-a autosuspendat din toate funcțiile deținute în Partidul Național Liberal până la finalizarea cercetărilor, pentru a nu afecta imaginea partidului.
De altfel, PNL a emis astăzi, un comunicat de presă, semnat de preşedintele Toma Petcu, prin care se delimitează de orice fapte care încalcă legea.
„Partidul Național Liberal a luat act de informațiile apărute în spațiul public privind cercetarea penală în care este vizat primarul comunei Izvoarele.
PNL se delimitează ferm de orice faptă care încalcă legea și valorile morale fundamentale. Faptele prezentate sunt de o gravitate extremă și, în măsura în care se confirmă, sunt incompatibile cu exercitarea oricărei funcții publice și cu apartenența la Partidul Național Liberal.
În conformitate cu Statutul PNL, persoana vizată s-a autosuspendat din toate funcțiile deținute în cadrul partidului, pe întreaga durată a procedurilor judiciare.
Susținem pe deplin desfășurarea anchetei de către instituțiile abilitate ale statului și considerăm esențial ca justiția să își urmeze cursul firesc, fără presiuni sau interferențe politice.
PNL reafirmă angajamentul ferm pentru respectarea legii, protejarea minorilor și integritatea în viața publică. Orice responsabilitate este una strict individuală, iar partidul nu va tolera abateri de la aceste principii.
Președinte PNL Giurgiu
Toma Petcu”, a transmis Partidul Național Liberal.









