Search
Close this search box.
ULTIMA ORĂ

Sute de copii şi-au petrecut ziua alături de salvatorii de la ISU Giurgiu

Sute de copii au fost, astăzi, alături de pompieri. Organizate pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Giurgiu, activitățile dedicate Zilei Internaționale a Copilului au fost un bun prilej pentru ca cei prezenți să afle mai multe informații despre misiunile Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

 

 

Copiii au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite de salvatori în misiunile operative și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

 

 

Autospeciala scafandrilor a fost unul dintre punctele de atracție. Copiii prezenți au urcat în barcă, au probat vestele de salvare și echipamentul pe care aceștia îl folosesc la scufundări. Cei mai îndrăzneți au văzut cum se protejează servanţii pompieri pe timpul incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat şi al căştilor de protecţie.

 

 

Pompierii le-au transmis copiilor sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situație de urgență și le-au dat câteva exemple de lucruri pe care ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care expun. Printre acestea se numără:

– nu vă cățărați în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare;

– nu vă jucați în zona căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face un selfie;

– dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba;

– nu mergeți la scăldat fără a fi însoțiți de un adult.

 

 

Acțiunile au fost organizate în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului și au urmărit dezvoltarea unui comportament preventiv în rândul acestora.

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI