Sute de oameni, astăzi, la inaugurarea Pieței Agroalimentare de la Dobreni! Producători locali şi cei din județ au venit la târg cu zarzavaturi, legume şi fructe proaspete pentru toate gusturile şi buzunarele

Încă de la primele ore ale dimineții, Piața Agroalimentară din DobrenI, comuna Vărăşti, județul Giurgiu, a fost luată la pas nu doar de giurgiuveni, ci şi de locuitori veniți din judeţul Ilfov, şi chiar din Bucureşti.

 

      Cei care au dat o tură pe la târg, în această dimineață, nu au plecat cu mâna goală! În timp ce gospodinele au negociat prețul pentru legumele pe care le vor transforma în murături, zacuscă sau le vor congela pentru iarnă, domnii s-au uitat după struguri pentru vin şi must, dar şi după prune, numai bune de făcut ţuică. Alţii, după o tură de cumpărături au decis să ia o pauză, ademeniți de grătarul încins, pe care sfârâiau zeci de mici.

 

      Şi hala de carne a fost plină de lume! Fie că au ales o bucată de pulpă de porc pentru grătar, organe pentru o tochitură proaspătă sau şorici, nimeni nu a ieşit din interior fără o sacoşă plină cu bunătăți! Deşi prețurile la carne au crescut în ultimele săptămâni, pofticioşii nu s-au lăsat descumpăniți şi au cumpărat fiecare câte ceva, după posibilitățile financiare.

 

Cel mai important lucru: niciun preţ nu a fost bătut în cuie! Producătorii, deşi au muncit încă din primăvară pentru a putea veni cu produse proaspete şi aspectuase la târg, au înțeles că pentru a-şi vinde întreaga marfă trebuie să lase loc de negocieri. Aşa că, în funcţie de cantitatea cumpărată, prețul a scăzut şi el.

 

      Printre cei care au mers la târg l-am descoperit şi pe fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea. Acesta şi-a cumpărat un borcan de ardei iuți murați, dar şi fasole galbenă. Fostul ministru nu a ratat ocazia de a vorbi din nou despre importanța susținerii producătorilor locali.

 

La finalul târgului toată lumea a fost mulţumită! Producătorii şi-au vândut produsele pentru care au muncit luni bune, în timp ce cumpărătorii au plecat acasă cu sacoşele pline, pregătiți să umple cămările şi congelatoarele cu produse autohtone.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI