Tâlhar recidivist, prins de poliţiştii din Capitală după ce a atacat trei bătrâne într-o singură zi în Sectorul 4! Suspectul le-a urmărit pe femei până în scara blocului şi le-a smuls cerceii din urechi. Vă avertizăm că urmează imagini care v-ar putea afecta emoțional

Scene de groază în Sectorul 4 al Capitalei! Un bărbat de 44 de ani, recidivist cu un trecut infracțional extrem de violent, a fost reținut de polițiști după ce a atacat în aceeași zi trei femei în vârstă și le-a smuls cu brutalitate cerceii din aur direct din urechi.

 

Individul își alegea victimele şi le urmărea de la ieşirea dintr-un magazin, le pândea până în scara blocului și apoi lovea fără milă.

 

Ancheta penală a fost declanșată sâmbătă, 27 septembrie 2026, când Secția 16 Poliție a fost sesizată prin apel 112 de către o femeie, care reclama faptul că mama sa, în vârstă de 84 de ani, fusese victima unei tâlhării chiar în scara blocului de domiciliu.

 

Cazul a fost preluat de urgență de către Serviciul de Investigații Criminale Sector 4, care, cu sprijinul polițiștilor de la Secția 16, a demarat o anchetă complexă.

 

      Din cercetări a rezultat un scenariu de film: în jurul orei 12:30, două femei, de 84 și respectiv 80 de ani, au făcut cumpărături la un magazin din Sectorul 4. La ieșire, au fost remarcate de bărbatul de 44 de ani, care a început să le urmărească discret până la adresa de domiciliu.

 

Când cele două au intrat în scara blocului, crezând că sunt în siguranță, atacatorul a intrat după ele și, prin violență, le-a smuls cerceii din aur. Unei femei i-a smuls ambii cercei, iar celeilalte unul. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 4.500 de lei.

 

Nu s-a oprit aici. În aceeași zi, în jurul orei 19:00, în timp ce o altă femeie, în vârstă de 68 de ani, se afla pe o stradă din același sector, același bărbat i-ar fi smuls unul dintre cerceii pe care îi purta.

 

În urma extinderii investigațiilor, polițiștii au stabilit că bărbatul de 44 de ani este cunoscut cu preocupări de natură infracțională. Acesta a mai comis fapte de tâlhărie în perioada 2016-2017, pentru care a fost condamnat la închisoare, fiind liberat condiționat în anul 2023.

 

      Ieri, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 4 l-au identificat, depistat și condus la audieri.

 

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată. Astăzi, 29 septembrie, bărbatul este prezentat în fața magistraților cu propunere legală – arestare preventivă.

 

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

 

Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii Capitalei recomandă cetățenilor să manifeste atenție sporită atunci când transportă obiecte de valoare și să evite expunerea acestora în locuri publice.

 

De asemenea, persoanele vârstnice sunt sfătuite să evite, pe cât posibil, deplasarea singure atunci când transportă cumpărături sau bunuri de valoare și să fie atente la persoanele care le urmăresc în mod suspect. În situația în care observă că sunt urmărite, să nu se deplaseze direct către domiciliu, ci să intre într-un spațiu sigur și populat și să solicite sprijinul polițiștilor la 112.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI