Tânăr din Giurgiu, prins la volan sub influența substanțelor psihoactive

„La data de 31 octombrie, ora 07.50, pe strada Chauncey Hardy, din municipiul Giurgiu, polițiști giurgiuveni au depistat o tânără, de 26 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa unor substanţe psihoactive.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive”, precizează IPJ Giurgiu

 

 

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI