Tãnăra resuscitată, aseară, în accidentul dintre Găujani şi Pietrişu şi-a pierdut viața! Fata urma să împlinească 19 ani peste câteva zile. Căruțaşul a fost testat cu aparatul etilotest şi acesta a arătat o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat

Tânără, în vârstă de aproape 19 ani, și-a pierdut viața, aseară, în urma accidentului rutier ce s-a produs pe DN5C, între localitațile Găujani și Pietrișu. În eveniment au fost implicate un autotren, un autoturism și o căruță.

 

Deşi cadrele medicale de pe ambulanță au resuscitat-o zeci de minute, inima tinerei s-a oprit pentru totdeauna. Conducătorul auto, în vârstă de 21 de ani și doi pasageri, un bărbat de 20 și o fată de 14 ani, au fost preluați de echipajele SMURD și SAJ și transportați la spital. Aceștia erau conștienți și cooperanți.

 

Potrivit martorilor de la fața locului, conducătorul autoturismului ar fi încercat să depăşească o căruță, care nu ar fi fost semnalizată corespunzător, iar din celălalt sens ar fi venit un tir. Şoferul autoturismului nu ar mai fi putut evita impactul şi ar fi intrat în autocamion.

 

Ajunşi la fața locului, polițişti au testat cu aparatul etilotest ambii şoferi, iar rezultatul a fost negativ. Testat a fost şi căruțaşul, iar etilotestul a arătat o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

 

În tir se afla doar conducătorul auto, iar în căruță un bărbat. Aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD și patru ambulanțe SAJ.

 

 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie