Un bărbat, în vârstă de aproximativ 70 de ani, și-a pierdut viața într-un incendiu care a izbucnit în dormitorul în care se afla. Tragedia s-a produs, aseară, în localitatea Stoenești, din județul Giurgiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Din nefericire, bărbatul a fost surprins de incendiu și nu a mai putut fi salvat. Când au ajuns pompierii, ardeau mocnit o canapea și materiale textile, suprafața afectată fiind de aproximativ 10 mp. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de fumatul în locuri neprotejate corespunzător..
Şi casa unei familii din localitatea Stănești a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu care a izbucnit la o anexă din gospodărie.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au acționat rapid, astfel încât incendiul să nu se extindă și au reușit să protejeze casa. Au ars materialele combustibile ale unui scuter electric, acoperișul și pereții anexei pe o suprafață de aproximativ 20 mp și 10 saci de adeziv depozitați în încăpere.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.









