Accidentul s-a petrecut în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 41. Din primele informații, cei doi pietoni se aflau pe partea carosabilă, fiind acroșați de un autotren. Tragedia s-a produs pe sensul de mers spre Pitești, în apropierea localității Vânătorii Mici.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, două ambulanțe SAJ, elicopterul SMURD și poliția.
Din nefericire, leziunile suferite de cele două persoane, un tânăr și o tânără, au fost grave, iar personalul medical a declarat decesul acestora.
Polițiştii au deschis un dosar penalr penttu ucidere din culpă şi fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut tragedia.











