Profesionalismul, vigilența și capacitatea de reacție imediată au fost esențiale într-o intervenție desfășurată de polițiștii Capitalei, în urma căreia viața unui bărbat a fost salvată.
Ieri, în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Secției 12 Poliție, au fost alertați de către un bărbat angajat într-o benzinărie, că un bărbat, în vârstă de 56 de ani, pasager într-un autoturism, se află în stare de inconștiență, într-o stație de alimentare cu carburanți din Sectorul 3.
Polițiștii aflați la fața locului au evaluat rapid situația și au constatat că bărbatul se afla în stop cardiorespirator. L-au scos rapid din mașină și au inițiat de îndată manevrele de resuscitare. Ulterior, reprezentantul stației de alimentare cu carburanți a pus la dispoziție un defibrilator semiautomat disponibil în locație. Astfel, polițiștii au aplicat două șocuri electrice, alternate cu manevrele de resuscitare.
În timp ce unul dintre polițiști continua manevrele de resuscitare, cel de-al doilea polițist a dirijat traficul și a facilitat accesul echipajului de prim-ajutor. Astfel, în scurt timp, la fața locului a sosit un echipaj de prim-ajutor din cadrul SMURD, care a preluat intervenția și a continuat manevrele de resuscitare. De asemenea, la fața locului a ajuns și un echipaj de terapie intensivă mobilă, care a aplicat procedurile medicale specifice.
În urma intervenției prompte și coordonate, victima a prezentat semne vitale, fiind stabilizată la fața locului și transportată ulterior la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Acest caz evidențiază importanța intervenției în primele minute în situațiile de stop cardiorespirator, precum și rolul esențial al accesului la defibrilatoare în spațiile publice.
Cei doi polițiști au acționat conform pregătirii lor profesionale, având calificare în acordarea primului ajutor, prin cursurile de specializare urmate atât prin intermediul Serviciul de Pregătire Profesională din cadrul Poliției Capitalei, cât și în cadrul Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr”, Câmpina.









