Incidentul s-a petrecut astăzi, pe strada Ramadan, din municipiul Giurgiu. Un câine de talie mare, asemănător rasei de câini cane corso, a ieşit din curtea proprietarului pe stradă.
Văzându-se liber, dar şi cu oameni necunoscuți pe lângă el, câinele ar fi început să latre cetățenii. Speriați, oamenii au cerut ajutorul polițiştilor locali.
„Poliția locală a fost alertată, de un cetățean de buna credință, ca pe str. Ramadan este un câine de talie mare, în libertate, posibil agresiv, ca atacă pietonii, existând o stare de pericol.
Un echipaj al poliției locale s-a deplasat în zona, luând măsuri de atenționare a pietonilor, pentru a ocoli zona. În același timp a fost anunțat echipajul de ecarisaj al GSL Giurgiu”, a transmis Poliția Locală Giurgiu.
Într-un final, polițiștii locali au reușit să închidă porțile imobilului, de unde scăpase câinele, animalul fiind închis în interiorul curții. Stăpânul câinelui a fost sancționat pentru lăsarea în libertate, fără supraveghere a animalului, cu amendă în valoare de 500 lei.









