Un microbuz de marfă şi un autoturism s-au ciocnit violent, în urmă cu puțin timp, la Crevedia Mare! Trei victime au ajuns la spital

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs astăzi, în jurul prânzului, în localitatea Crevedia Mare, din județul Giurgiu. În eveniment au fost implicate un autoturism și un microbuz de transport marfă.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și două SAJ.

 

      Persoanele rănite, o femeie în vârstă de 38 de ani, și doi bărbați de 59 și 63 de ani, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spitale din capitală.

 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI