Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe strada Miron Nicolescu din municipiul Giurgiu. În eveniment au fost implicate un autoturism și o motocicletă.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SAJ și poliția.
„Din primele cercetări, a reieșit faptul că o femeie, de 38 ani, din județul Brașov, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Academician Miron Nicolescu, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de către un bărbat, de 30 de ani.”, a precizat IPJ Giurgiu.
Imediat după accident, la fața locului au ajuns şi polițiştii, care i-au testat pe femeie şi bărbat cu aparatul etilotest.
„Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cazul bărbatului rezultatul a indicat valoarea de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a mai adăugat IPJ Giurgiu.
Motociclistul, în vârstă de 30 de ani, a fost preluat de ambulanță și transportat la spital, în timp ce pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.












