Accidentul rutier s-a produs, în această dimineață, în localitatea Vedea, judeţul Giurgiu.
Potrivit martorilor, bărbatul ar fi pierdut controlul camionetei, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și Poliția.
Șoferul, în vârstă de 26 de ani, a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital.
Polițiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.









