Accidentul s-a petrecut aproape de miezul nopții pe bulevardul Theodor Pallady, din Sectorul 3.
Deşi afară ploua, iar carosabilul era umed, se pare că şoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de mers şi ar fi intrat în opt autoturisme parcate pe marginea carosabilului.
„Din primele date, un tânăr în vârstă de 20 de ani, care se deplasa cu un autovehicul pe Bd. Theodor Pallady dinspre Bd. Nicolae Grigorescu către Autostrada A2, în dreptul imobilului cu nr. 14, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat 8 autoturisme parcate”, a transmis Brigada Rutieră.
Din fericire, în urma accidentului şoferul nu a fost rănit. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero.
În urma accidentului au rezultat exclusiv pagube materiale. Proprietarii autovehiculelor avariate au fost îndrumați la Biroul Accidente Ușoare pentru soluționarea accidentului.












