Incidentul s-a petrecut ieri dupā-amiază, în comuna Bulbucata, din județul Giurgiu.
„Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.6 Mihăilești au fost sesizați de către dispeceratul S.I.M.E. București, cu privire la faptul că, față de o persoană supravegheată electronic, din comuna Bulbucata, județul Giurgiu, a fost declanșată o alertă de către sistemul de monitorizare electronică”, a precizat IPJ Giurgiu.
Deplasați la fața locului, polițiştii au identificat un tânăr, de 23 de ani, care ar fi distrus brățara de monitorizare electronică prin tăiere, fiind generată și transmisă o alertă către dispeceratul S.I.M.E.
La scurt timp de la emiterea alertei, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și distrugere, a fost reținut, pentru 24 de ore.
Bărbatul avea emis ordin de protecţie de către Judecătoria Sectorului 5, pentru 11 luni, pentru violenţă în familie, după ce şi-ar fi lovit concubina. Astăzi, tânărul va fi prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.









