“La data de 01 octombrie, ora 01.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Bolintin Vale au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112, cu privire la faptul că pe strada Liliacului, din localitatea Florești, județul Giurgiu, un autoturism ar fi acroșat un biciclist și ar fi părăsit locul accidentului.
În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat biciclistul rănit, ca fiind un tânăr, de 20 de ani, domiciliat în comuna Florești Stoenești, județul Giurgiu, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au identificat conducătorul auto bănuit de săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, ca fiind un bărbat, de 21 de ani, din comuna Ulmi, județul Giurgiu.
De asemenea, din verificări, s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La data de 3 octombrie, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, bărbatul a fost rețiut, pentru 24 de ore. La data de 4 octombrie, instanța de judecată a dispus, față de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, se precizează în comunicatul emis de IPJ Giurgiu.