Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață în localitatea Crevedia Mică.
În eveniment a fost implicat un autotren, răsturnat pe marginea drumului. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.
Conducătorul auto, conștient și cooperant, a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital. Autotrenul era încărcat cu balast, care a fost împrăştiat pe partea carosabilă, în urma evenimentului rutier.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind scurgeri de ulei pe șosea și au acționat pentru sablarea părții carosabile, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță. Polițiştii au deschis în acest caz dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.











