Search
Close this search box.
ULTIMA ORĂ

Vă era dor de pesta porcină? A revenit la noi în județ. Potrivit specialiştilor, în acest moment sunt 4 focare înregistrate în localitatea Prundu

La nivelul județului Giurgiu evoluează în acest moment, 4 focare de Pesta Porcină Africană. Toate focarele sunt înregistrate în localitatea Prundu. În cadrul şedintelor Centrului Local de Combatere a Bolilor, organizate la nivelul Instituției Prefecturii județului Giurgiu, s-a dispus uciderea animalelor din focarele de boală, îngroparea acestora în locurile special destinate acestui scop, dezinfecția riguroasă a exploataţiilor contaminate şi instituirea zonelor de restricții sanitare veterinare ce cuprind o zonă de protecție care include localitatea PRUNDU şi o zonă de supreveghere cu localitățile Puieni, Pietrele, Greaca, Zboiu, Vlad Țepeș, Mironești, Teiușu.

 

La momentul actual, medicii veterinari de liberă practică efectuează catagrafierea efectivelor de suine existente în gospodăriile populațiilor conform reglementărilor legale în vigoare.

 

Cu această ocazie, facem apel la crescătorii de porci pentru a conştientiza gravitatea acestei boli şi de a încerca, pe cât posibil, să evite pătrunderea virusului în efectivele de suine deținute în gospodărie.

 

Pentru acest lucru este imperios necesar a respecta conditiile de biosecuritate mediatizate prin intermediul comunicatelor de presa, a consilierilor in exploatatiile de suine efectuate de catre medicii veterinari de libera practica existenti la nivelul fiecarei comune, a instruirilor periodice efectuate cu reprezentantii fondurilor de vanatoare, etc.

 

Dintre aceste masuri enumeram principalele cauze care pot determina aparitia Pestei Porcine Africane in exploatatiile de porcine din sistemul gospodaresc, si anume:

– cumpararea de suine din locuri neautorizate si fara documente sanitare veterinare;

– introducerea in gospodarie si apoi in hrana animalelor de furaje proaspat recoltate de pe camp fara a respecta perioada de asteptare recomandata de autoritati ( 30 zile pt cereale , 90 zile pt fan, paie);

– neanuntarea in cel mai scurt timp a medicului veterinar imputernicit asupra oricarui caz de imbolnavire a suinelor din gospodarie in vederea luarii de masuri pt evitarea diseminarii virusului in afara exploatatiei ;

– efectuarea de tratamente cu personal neautorizat si fara respectarea normelor de biosecuritate in momentul accesului si parasirii exploatatiei de catre acestia;

– participarea la actiuni de vanatoare sau de taiere a materialului lemnos din paduri si apoi patrunderea in exploatatie fara a schimba echipamentul de lucru;

 

Nerespectarea acestor masuri duc pe langa pierderile economice determinate de mortalitatea efectivelor de porci si la pierderea dreptului de despagubire a animalelor afectate, conform prevederilor legale in vigoare.

 

Sursa foto: google

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI