Vărăști în sărbătoare! Cu mic cu mare, comunitatea a marcat Ziua Copilului și Ziua Învățământului Vărăștean

Comuna Vărăști, din județul Giurgiu, a devenit ieri, capitala bucuriei și a recunoștinței. Cu mic cu mare, locuitorii au răspuns invitației Primăriei Vărăști și au umplut curtea școlii pentru un eveniment dublu: Ziua Copilului și Ziua Învățământului Vărăștean. O zi dedicată zâmbetelor celor mici și onorării dascălilor care modelează viitorul localității.

Festivitățile au început la ora 10:00 în Sala de Sport a localității. În prezența oficialităților județene, a primarului Adrian Radu Mahalean și a directoarei Școlii Vărăști, profesoara Oana-Mădălina Oprea, a avut loc ceremonia de atribuire a denumirii noii săli: Sala de Sport „Profesor Nicolae Petre”.

 

 

      Emoția a continuat în curtea unității de învățământ, care a primit oficial titulatura de Școala Gimnazială „Profesor Lavric Artemon”. Dubla recunoaștere a fost un gest de profund respect pentru dascălii care au marcat destinele a generații întregi de elevi din Vărăști. Profesorul Nicolae Petre, cel care l-a pregătit pe pilotul Onete Mihăiță, a fost astfel omagiat în fața întregii comunități.

 

      Petrecerea dedicată copiilor a transformat curtea școlii într-un tărâm de poveste. Personaje din desene animate au alergat printre cei mici, iar mirosul de vată pe băț și floricele a completat atmosfera de sărbătoare. Toboganele gonflabile au fost luate cu asalt, iar standurile de pictură pe față au colorat obraji zâmbitori.

 

      Momentul de forță al zilei l-au oferit copiii de la Clubul Sportiv Sokol din Vărăști, cu o demonstrație de arte marțiale care a smuls aplauze din partea publicului. Surpriza maximă a venit din cer: un survol cu elicopterul militar IAR 330 Puma, din dotarea Bazei 90. Aeronava a fost pilotată de Onete Mihăiță, un fiu al comunei, pregătit chiar de profesorul Nicolae Petre al cărui nume îl poartă acum sala de sport. La eveniment a fost prezent și un echipaj de poliție militară din cadrul Regimentului Patriot „Mihai Bravu”, apreciat de copii și părinți deopotrivă.

 

Partea solemnă a evenimentului a adus în prim-plan profesorii. Autoritățile au acordat diplome de excelență cadrelor didactice care și-au pus amprenta asupra educației și formării generațiilor din comunitate. Prefectul județului Giurgiu, profesor Ion Ghimpețeanu, a transmis un mesaj de felicitare, subliniind importanța parteneriatului dintre administrația locală, școală și părinți pentru viitorul copiilor.

 

„Am marcat împreună un eveniment deosebit dedicat Zilei Copilului și zilei învățământului vărăștean, o zi plină de bucurie, emoție și zâmbete sincere. Copiii s-au bucurat de momente frumoase, activități speciale și clipe care vor rămâne cu siguranță în amintirea tuturor”, a transmis primarul Adrian Radu Măhălean.

 

      Manifestarea s-a încheiat sub semnul respectului și al speranței. Primăria, Consiliul Local și Școala Vărăști au reușit să pună pe primul loc performanța în educație și puritatea copilăriei. A fost o zi despre copii, despre recunoștință și despre oamenii care contribuie zi de zi la viitorul comunității.

 

Primarul Adrian Radu Mahalean a mulțumit tuturor celor implicați în organizare, participanților și oficialităților care au fost alături de comunitate la acest moment de suflet.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI