Veşti bune pentru locuitorii din comuna Joița! Localnicii îşi vor putea face buletinele chiar în comună, economisind timp cu deplasarea în Bucureşti. Sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Joița a fost inaugurat, astăzi, iar începând de mâine doritorii se vor putea programa

Astăzi, într-o zi veritabilă de iarnă şi ger, primarul comunei Joița, a inaugurat sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Joița. O promisiune pe care edilul Alexandru Păun o făcuse concetățenilor săi, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale.

 

      Angajaţii sediului de Evidență a Persoanelor vor lucra în folosul comunităţii, pentru a răspunde tuturor solicitărilor venite din partea cetăţenilor. Aici se vor emite cărţi de identitate, cărţi provizorii şi vize de flotant. Astfel, locuitorii comunei Joița vor economisi timp şi bani, deoarece rezolvarea actelor de identitate, eliberarea sau schimbarea acestora se vor face la doi paşi de locuinţa lor.

 

      Noua locație a fost amenajată cu mobilier, utilată cu echipamente şi birotică, iar serviciul nou-creat este deservit de personal specializat care să îi ajute pe cetăţenii din Joița. Prin urmare, echipa acestui centru poate oferi servicii rapide şi eficiente, astfel încât toţi cei care vor solicita eliberarea sau schimbarea actelor de identitate să se poată declara mulţumiţi de calitatea serviciilor şi de timpul pe care îl vor economisi.

 

      O dată cu înființarea sediului Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Joița vin şi beneficiile: timpul redus de aşteptare, dar şi distanţa mult mai mică parcursă, sunt avantajele principale pe care le vor avea cetăţenii, în special cei care nu se pot deplasa uşor. Aşadar, locuitorii din Joița pot să treacă pragul sediului nou înfiinţat al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din localitate, fără a mai fi nevoiţi să meargă în Bucureşti.

 

      Primarul localităţii, Alexandru Păun a declarat că astfel de proiecte, privind îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor vor continua, și asta pentru că, pe viitor, edilul este convins că numărul persoanelor care vor avea domiciliul în Joița va creşte semnificativ.

 

Aşadar, de mâine, puteți face programări online pentru actele de identitate, accesând: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta.

 

La evenimentul de azi au participat şi preşedintele CJ Giurgiu, Toma Petcu, prefectul județului, Ion Ghimpețeanu, dar şi primarul comunei Adunații Copăceni, Dan Rusu.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI