350 milioane de euro este valoarea proiectului finanțat din fonduri europene, prin Programul de Dezvoltare Durabilă al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Proiectul va aduce schimbări majore și necesare în tot județul Giurgiu!
Pe lista comunelor care vor beneficia de aceste fonduri europene, se află şi comuna Adunații Copăceni, care are un rol important în acest proiect. Cu fondurile obținute, primăria de la Adunații Copăceni va putea realiza reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă şi extinderea și modernizarea rețelei de canalizare. De asemenea, tot cu banii din acest proiect, primarul Dan Rusu va construi o stație de epurare a apelor uzate în localitatea Varlaam.
Investițiile pentru comuna Adunații Copăceni depăşesc 10 milioane de euro şi reprezintă o oportunitate uriașă pentru dezvoltare și confortul tuturor locuitorilor!
„Ieri, la sediul MIPE, am participat la o nouă întâlnire de lucru cu doamna Secretar de stat Carmen Moraru, domnul Andrei Chivu – directorul Programului de Dezvoltare Durabilă și reprezentanții Consiliului Județean Giurgiu.
Am stabilit că urmează doar ultima etapă: revizuirea acordului de mediu (durată estimată: 2 luni), după care se semnează contractul de finanțare.
Intrăm în linie dreaptă pentru începerea lucrărilor şi cel mai important, am garanția că acest proiect se va realiza 100%.
Un pas major pentru dezvoltarea comunității noastre! Mulțumim tuturor celor implicați!”, a declarat Dan Rusu, primarul comunei Adunații Copăceni.









