Vom avea parte de caniculă şi în acest weekend, în județul Giurgiu! Meteorologii au emis un galben de caniculă şi discomfort termic

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de caniculă, valabil în acest sfârșit de spătămână, în județul Giurgiu.

 

Valul de căldură se va extinde, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 17 și 22 de grade.

 

Pentru a trece cu bine de această perioadă caniculară, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

– efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;

– evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;

– purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;

– evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;

– consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;

– mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;

– păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;

– nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

– creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

 

Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:

– limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;

– menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;

– scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;

– reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie