Zi istorică pentru comuna Ogrezeni şi satele Malu Spart şi Suseni, parte a oraşului Bolintin-Vale! Se dă startul lucrărilor la rețeaua de canalizare de 61,8 milioane lei

Comuna Ogrezeni a intrat oficial într-o nouă etapă de dezvoltare. Ieri s-a semnat procesul verbal de predare a amplasamentului către constructor, marcând trecerea de la planificare la execuția efectivă a proiectului „Sistem de canalizare menajeră în aglomerarea Ogrezeni – Malu Spart”.

 

După ani de așteptare și demersuri administrative, locuitorii din Ogrezeni, Malu Spart și Suseni vor vedea în teren utilaje și echipe de lucru. Este cea mai mare investiție în infrastructura de apă uzată realizată vreodată în zonă.

 

Proiectul are o valoare totală de 61,8 milioane lei și este susținut integral din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

 

      „Fără canalizare nu poți vorbi de dezvoltare durabilă. Nu poți atrage afaceri, nu poți extinde intravilanul, nu poți oferi condiții de viață civilizate. Acum, facem acest pas esențial, aşteptat de ani de zile de locuitori!” a declarat pentru Breaking News Giurgiu, primarul comunei Ogrezeni, Cătălin Preda.

 

      Primarul orașului Bolintin Vale, Daniel Trăistaru a adăugat că alinierea la normele de mediu europene nu mai este o opțiune, ci o necesitate:

 

„Ieri, a avut loc predarea-primirea amplasamentului pentru obiectivul „Inființare sistem de canalizare în aglomerările Ogrezeni şi Malu Spart”. In cazul oraşului Bolintin-Vale, prin implementarea acestui proiect, în satele Malu Spart şi Suseni, se finalizează în integralitate racordarea tuturor gospodăriilor oraşului la sistemul public de canalizare. Dacă alimentarea cu apă potabilă este deja realizată, în cazul colectării apelor uzate menajere, cele două sate aparținătoare menționate mai sus, înca nu beneficiază de racorduri la rețeaua de canalizare.

Cumulat, conform proiectului, în satele Malu Spart şi Suseni se vor realiza 1144 racorduri la canalizare. Dar, având în vedere că demararea studiului de fezabilitate s-a facut cu mulți ani în urmă, iar datele actuale sunt diferite față de cele inițiale, avem gospodării nou realizate pentru care proiectul nu rezolvă colectarea apelor uzate de la acestea. Am adus în atenția celor prezenți acest fapt pe care l-am constatat şi se caută soluții pentru înglobarea în proiect a tuturor locuințelor existente în acest moment.

În satele Malu Spart şi Suseni avem străzi neasfaltate, iar prin realizarea acestei ultime rețele de utilități, putem să planificăm lucrările de asfaltare în cazul drumurilor care sunt în prezent pietruite, precum şi realizarea trotuarelor pietonale şi a pistelor pentru ciclişti, acolo unde trama stradală are o lățime corespunzatoare.

În concluzie, lucrările unuia dintre cele mai importante proiecte pe care le mai avem de implementat, au început şi mă bucur pentru acest lucru!”

 

Proiectul vizează înființarea și extinderea rețelei de canalizare menajeră în trei localități: Malu Spart, Suseni și Ogrezeni. Intervențiile sunt gândite ca un sistem unitar, cu colectare, transport și pompare eficientă a apelor uzate.

 

      În cifre, lucrările înseamnă:

– peste 36 km de rețele de canalizare și conducte de refulare;

– 22 de stații de pompare a apelor uzate;

– 2564 de racorduri pentru gospodăriile populației.

 

Defalcarea pe localități arată amploarea intervenției:

 

1. Localitatea Ogrezeni – cea mai amplă intervenție: 22.324 m de rețea de canalizare, 5.125 m conducte de refulare și 11 stații de pompare. Practic, întreaga localitate va fi acoperită de rețea nouă.

 

2. Colectorul principal Malu Spart – Ogrezeni – un tronson strategic de peste 2,5 km va lega cele două aglomerări, împreună cu alte 4 stații de pompare. Acesta va asigura transportul gravitațional și mecanic al apelor uzate către punctele de procesare.

 

3. Malu Spart și Suseni – se vor realiza aproximativ 15,4 km de rețea de canalizare și 9 stații de pompare. Zona va fi conectată pentru prima dată la un sistem centralizat de colectare apei uzate.

 

      În total, sistemul va include peste 33 km de conducte de canalizare și refulare și 24 de stații de pompare, conform datelor prezentate la predarea amplasamentului.

 

Perioada efectivă de lucrări va începe în aproximativ două luni, după organizarea de șantier și mobilizarea utilajelor. Termenul de execuție este de 36 de luni. Autoritățile cer înțelegere pentru disconfortul inevitabil: săpături pe străzi, devieri de trafic, zgomot și praf.

 

Impactul estimat este direct asupra calității vieții: eliminarea foselor septice neconforme, reducerea riscului de poluare a pânzei freatice, și un mediu mai salubru în curți și pe străzi. Conectarea a 2564 de gospodării înseamnă că peste 80% din populația celor trei localități va beneficia imediat de racordare.

 

      Pentru administrația locală, proiectul depășește sfera utilităților. Este văzut ca un element esențial pentru atragerea de investiții, creșterea valorii proprietăților și oprirea depopulării zonei rurale.

 

Lucrările vor fi monitorizate de Apa Service Giurgiu, în calitate de operator regional, pentru a asigura conformitatea cu standardele tehnice și de mediu impuse de Uniunea Europeană.

 

Pentru locuitorii din Ogrezeni, Malu Spart și Suseni, 12 mai 2026 rămâne ziua în care proiectul a trecut din dosare în șantier. Următorii 3 ani vor arăta cum arată modernizarea când ajunge la firul ierbii.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI