Sunt două zile de când gunoiul nu a mai fost ridicat în municipiul Giurgiu, iar situația pare să devină deja critică. De mâine se opresc şi ploile, iar căldura de afară va transforma deşeurile într-un focar de infecție. Reprezentanții municipalității încearcă să găsească o soluție, dar între timp gunoiul creşte!
Vă lansăm o provocare: vrem să vedem în care zonă a oraşului s-au strâns cele mai multe gunoaie. Vă aşteptăm cu filmări şi fotografii la numarul de whatsapp 0799990990 sau chiar aici în comentarii. Vă rugăm să specificați şi locația.
Între timp, Primăria Municipiului Giurgiu a emis următorul comunicat de presă:
“Având în vedere situația delicată în care se află municipiul, cauzată de neridicarea gunoiului direct de la populație, conform graficului aferent, dar și din platformele din jurul blocurilor, conducerea Primăriei roagă giurgiuvenii să înțeleagă faptul că se depun eforturi de soluționare, deși este vorba despre refuzul SC Eco Sud SA de a mai primi la CMID Frătești, mașinile cu gunoi ale operatorului de salubritate din municipiu, Rosal.
Municipalitatea înțelege că efectele acestei situații dintre cele două societăți se răsfrâng direct asupra populației și face și eforturi financiare și de reglementare pentru deblocarea acesteia, atât cât este în competența Primăriei.
Între timp, adresăm rugămintea populației de a nu mai scoate tomberoanele pe stradă, până la deblocarea situației. De asemenea, recomandăm moderație în producerea gunoiului și ambalare corespunzătoare pentru evitarea unor probleme suplimentare”.