Ziua polițiștilor de penitenciare și celebrarea a 25 de ani de la înființarea Penitenciarului Giurgiu

În cadrul Zilei Porților Deschise organizate recent, participanții au avut ocazia ca în data de 29 iunie 2025 să vadă îndeaproape autospecialele și echipamentele din dotarea poliției penitenciare și să interacționeze cu polițiști de penitenciare din diverse domenii de activitate.

 

      Evenimentul, a cărui data a coincis cu sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel – ocrotitorii sistemului penitenciar din România, a fost conceput pentru a crea o punte de legătură între cetățeni și polițiștii de penitenciare, bazată pe dialog, încredere și transparență.

 

      Pe parcursul zilei, vizitatorii au participat la o serie de activități specifice, menite să ofere o perspectivă amplă asupra activității instituției:

• demonstrații de intervenție și gestionare a situațiilor de criză realizate de echipe specializate;

• sesiuni de informare și discuții interactive cu polițiștii de penitenciare din diverse departamente

• ateliere educative pentru tineri și copii, axate pe prevenirea delincvenței și promovarea respectului față de lege;

• expoziții cu echipamente și autospeciale utilizate zilnic în misiunile poliției penitenciare.

 

      Acest eveniment a reprezentat o oportunitate unică pentru public de a afla mai multe despre activitatea polițiștilor de penitenciare, de a înțelege provocările meseriei și de a vedea mijloacele și metodele utilizate pentru asigurarea ordinii și siguranței în unitățile de detenție.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI