Detașamentele de Pompieri Giurgiu și Bolintin Deal, dar și Stațiile de Pompieri Mihăilești și Colibași şi-au deschis, ieri, porţile pentru toţi cei care au dorit să cunoască activitatea şi misiunile instituţiei. Acțiunile au fost organizate în contextul sărbătoririi Zilei Protecției Civile din România.
De la clasele pregătitoare și până la liceu, elevii au petrecut timpul alături de salvatori, au îmbrăcat haina de pompier, au urcat în autospecialele de intervenţie, iar cei mai îndrăzneți au testat presiunea furtunelor ca și când ar fi stins un incendiu.
Giurgiuvenii au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite de pompieri în misiunile operative și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.
Printre cei care au trecut pragul instituției s-au aflat şi elevii Școlii Gimnaziale nr. 2 “Mircea cel Bătrân”, Colegiului Tehnic “Viceamiral Ioan Bălănescu” și Liceului Tehnologic “Tiu Dumitrescu” din Mihăilești.
La Giurgiu, copiii au fost întâmpinați de pompierul Sam. Autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime a fost unul dintre punctele de atracție, copiii demonstrând că nu au frică de înălțime. Pe timpul activităților, au fost distribuite materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naționale “Nu tremur la cutremur”, “RISC” și “Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”.
Sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, până pe data de 04 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vlașca” al Județului Giurgiu va desfășura acțiuni de informare și educare preventivă în mai multe localități.












