Accidentul s-a produs în această dimineață, în localitatea Săbăreni, din judeţul Giurgiu. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Potrivit primelor informații de la fața locului, unul dintre şoferi nu ar fi acordat prioritate unui alt aututurism şi s-au ciocnit violent.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, una SAJ și poliția.
În urma impactului o şoferiță şi o pasageră au fost rănite. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la un spital din capitală.
Polițiştii i-au testat pe ambii şoferi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.











