20 de juniori de la Clubul Sportiv Giganții, din comuna Vărăşti, sunt de ieri, în cantonament la Moieciu de Sus! Echipa se pregăteşte temeinic pentru viitor

Începând de ieri, juniorii de la Clubul Sportiv Giganții 2022, din comuna Vărăști, judeţul Giurgiu, se află în cantonamentul de iarnă, în stațiunea Moieciu de Sus. 20 de juniori arondați clubului sportiv, din categoriile U12 şi U15 se antrenează pentru viitor.

 

Zăpada aşternută pe munte, nu i-a deranjat pe juniorii de la Giganții, ci dimpotrivă! I-a motivat să ia în serios primul antrenament din acest an! Echipați ca nişte adevărați sportivi, juniorii au alergat pe munte şi au executat impecabil instrucțiunile date de antrenorul Marian Manole.

 

„Ne aflăm în cantonamentul de iarnă împreună cu 20 de juniori arondați clubului nostru sportiv. Dorim să valorificăm, începând de anul acesta, tinerele talente din comunitatea noastră și să folosim Clubul Sportiv Giganții 2022 pentru menirea pentru care a fost creat, acela de a dezvolta sportul în comunitatea noastră”, ne-a declarat Marius Stoican, preşedintele clubului.

 

Primarul comunei Vărăşti, Adrian Măhălean spune că şi-a dorit foarte mult înființarea acestui club sportiv, în primul rând pentru a încuraja mişcarea şi sportul printre copii şi adolescenți, dar şi pentru a-i scăpa pe tinerii vărăşteni de tentațiile nocive din zilele noastre.

 

„Clubul Sportiv Giganții a fost creat în anul 2022 de catre Consiliul Local Vărăşti. Mi-am dorit acest club pentru a le oferi copiilor o alternativă sănătoasă de a scăpa de tentațiile nocive din zilele noastre, dar şi pentru a le oferi posibilitatea de a creşte şi a se dezvolta frumos prin sport. Cine ştie, poate peste câțiva ani, clubul nostru va forma jucători care să evolueze la echipe consacrate. Toți juniorii au o şansă, atâta timp cât sunt disciplinați şi conştiincioşi”, a declarat pentru Breaking News Giurgiu, Adrian Măhălean.

 

Lotul de jucători va rămâne în cantonament până vineri.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI