38 de sancțiuni, în valoare de peste 21.700 de lei, au aplicat polițiştii locali giurgiuvenilor care au încălcat legea, la bâlci

“In perioada 11-15 August, în Parcul adiacent Hotelului Steaua Dunării municipalitatea a organizat Bâlciul anual, odată cu Sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului.

 

Cu această ocazie au fost patru zile de spectacol artistic, parcul de distracții a fost pus la dispoziția celor mici, iar terasele au îmbiat adulții cu produsele de grătar, bere și sucuri, pentru a mai diminua din disconfortul celor peste 30 de grade Celsius. Pentru ca cetățenii municipiului să se relaxeze în această minivacanță, forțele de ordine și-au dat mâna (Politia, Jandarmeria și noi Poliția locală) într-un efort comun.

 

Astfel, în această perioadă, poliția locală a aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 21 720 lei, din care două avertismente scrise. Compartimentul Siguranța Rutieră a aplicat 8 sancțiuni, Biroul Ordine Publică 19 sancțiuni, iar Compartimentul Comercial 11 sancțiuni (desfășurare de activități comerciale fără a fi autorizați in acest sens, expunere spre vânzare fără a deține Aviz de ocupare temporara a domeniului public emis de Primăria Municipiului Giurgiu)”, se arată în comunicatul emis de Poliția Locală Giurgiu.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie